
Redoxvin
Redoxvin este un Antioxidant cu spectru larg si stabilizator arome si culoare. RedoxVin mentine prospetimea aromei si a fructuozitatii vinurilor.
Bactervin este un antioxidant care previne floarea vinului si otetirea, utilizat preventiv si curativ.
Bactervin este un antioxidant care previne floarea vinului si otetirea, utilizat preventiv si curativ.
Oxidarea alcoolului etilic din vin are loc din cauza microorganismelor strict aerobe ce provoaca cea mai raspandita boala, dificila si periculoasa, iar la un moment dat imposibil de tratat: acrirea sau otetirea vinului.
Fazele de dezvoltare ale bolii pot fi exprimate prin doi termeni sau denumiri diferite: acrire şi oţetire.
Prin acrire se subînţelege că boala este doar în forma iniţială şi se limitează doar la straturile superficiale, iar când ne referim la oţetire avem în vedere că dezvoltarea este mult mai intensă şi avansată, cuprinzând o mai mare parte din volumul vinului.
Bacteriile acetice sau acetobacteriile constituie un grup de microorganisme înglobate din vechime în denumirea Mycoderma aceti. Aceasta a fost denumirea dată de către Pasteur în 1868 microflorei dezvoltate la suprafaţa vinului, care prezintă o serie de caracteristici comune, printre care scoaterea în evidenţă a sensibilităţii la SO2. Aspectul cel mai însemnat al fiziologiei sale este capacitatea de oxidare a etanolului în acid acetic, chiar oxidarea parţială sau totală a acestuia în CO2 şi apă.
Datorită naturii sale antioxidante BacterVin este tratamentul necesar prin excelenţă. Aduce vinului un notabil fortifiant, în formă de acid galic care se fixează parţial în extractul sec al vinului redându-i o nouă constituţie.
BacterVin este un conservant. Previne boli ca:
Acrirea acetică (Mycoderma aceti).
Floarea vinului (Candida mycoderma).
Boli lactice cauzate de către Lactobacillus, Leuconostoc şi Streptobacterium.
Caracteristici: Praf fin de culoare bej.
Compozitie: Metabisulfat de potasiu şi tanin enologic.
Dozajul orientativ este: Preventiv: 5 – 10 g/Hl. Curativ: 15 – 20 g/Hl.
Mod de utilizare:
A se dilua doza de BacterVin în o parte din vinul ce urmează a fi tratat pentru a facilita omogenizarea produsului. A se incorpora volumului total ce urmează a fi prelucrat.
Aplicatii:
La vinurile acrite sau suspectate că ar avea această boală.
Ambalaj si pastrare: punga de 1 Kg. A se păstra în ambalajul original la loc răcoros şi uscat, lipsit de mirosuri. A fi evitată lumina directă a soarelui.
Redoxvin este un Antioxidant cu spectru larg si stabilizator arome si culoare. RedoxVin mentine prospetimea aromei si a fructuozitatii vinurilor.
Bicarbonat de potasiu, produs pentru reducerea aciditatii totale si armonizarea vinurilor. Ambalaj 1 kg.
Carbonat de calciu microblanc, corector natural pentru reducerea aciditatii la vin, in mod special pentru reducerea aciditatii volatile la vinurile cu urme de otetire. Ambalaj: sac 25 kg.
Guma arabica pentru stabilizare proteica, cuprica, ferica si de culoare. Imbunatateste calitatile organoleptice ale vinurilor. Ambalaj 1 kg.
Tannisol cutie 1 kg cu 100 plicuri a 10g pulbere. Antioxidant si antimicrobian pentru vin si must.
Tannisol plic 10g, tratament si preventie contra oxidarii musturilor si vinurilor, este eficient in prevenirea refermentarilor. Ambalaj nou plic 10g pulbere.
Tanin PredTan Vinif, antioxidant si stabilizator culoare vinuri rosii pe baza de tanini din stejar si castan.
Agent stabilizare, antimicrobian. Previne re-fermentarea si alterarea produsa de drojdii.
Tanin Tanicol One pentru stabilitatea culorii si efect antioxidant la vinurile rosii cu aplicare in timpul fermentatiei alcoolice.
Stabilizant antimicrobian si antioxidant, formula balansata pe baza de sorbat de potasiu si principii antioxidante, ale carui componente actioneaza in sinergie pentru a oferi maxima protectie impotriva refermentarilor nedorite si oxidarilor vinurilor si vinurilor speciale.
Granucol este un carbune activ granulat de orgine vegetala. Disponibil pentru tratarea vinurilor, sucurilor si distilatelor cu probleme de culoare, miros, gust.
Redoxtanin T este un antioxidant pentru struguri rosii, musturi rosii si sucuri de fructe.
Safechrome extract natural din pielita strugurilor rosii pentru stabilizarea si imbunatatirea materiei colorante.
Ulei parafina clasa antioxidanti. Pelicula pe suprafata vinului izoleaza de contactul cu aerul si intretinerea utilajelor si echipamentelor de vinificatie.
Tanin Tanicol Super, tanin condensat pentru stabilitatea culorii și efect antioxidant la vinurile roșii.
Estabicel preparat lichid pentru stabilizarea tartrica a vinurilor.
Tanin Galitan, tanin galic pentru vinuri albe cu efect foarte puternic antioxidativ si de limpezire la musturi in asociere cu bentonita.
Garnitura pneumatica pentru capac flotant la diferite diametre ale cisternelor de inox. Diametrele garniturilor corespund de obicei cu diametrele capacelor flotante. Disponibile pentru urmatorii producatori: Minox Italia, Eno Italia, Zottel Slovenia.
Pachet fermentare refermentare vinuri Byosal, necesar pentru 100L fermentare must sau 50L refermentare vin. Pacetul contine drojdie selectionata si starter fermentatie.
Pachet 20 placi filtrare grosiera, Hobra S80N 20x20 cm, interval retentie 25-8 microni, recomandate pentru vin tulbure, musturi si uleiuri.
Enartis Ferm SC, drojdie selectionata neutrala pentru toate tipurile de vin. Producator Enartis Italia.
Fermactive Rouge Structure, tulpina de drojdii selectionate pentru producerea de vinuri rosii de inalta calitate cu potential de invechire. Produs Sodinal controlat de Institutul de Științe ale Viei și Vinului din Bordeaux.
Clarificator rapid pentru conditii dificile la vinuri si musturi. Limpezitor complex pe baza de bentonita, gelatina si albumina din ou. Dozare: 50-150g/100L. Ambalaj 1 kg.
Viniferm BY drojdie selectionata capabila sa fermenteze in conditii dificile de temperatura si carente in nutrienti. Respecta caracterul varietal al strugurilor, recomandata pentru vin alb, roze, rosu, spumante si pentru reactivarea fermentatiilor. Rezistenta la alcool pana la 17% vol. Rezistenta la temperaturi scazute pana la 10 ºC.
Bactervin este un antioxidant care previne floarea vinului si otetirea, utilizat preventiv si curativ.